Ghenadie Vaculovschi

Archive for Mai, 2009

OPOZIŢIA POPULISTĂ LIBERALĂ

OPOZIŢIA POPULISTĂ LIBERALĂ

între responsabilitate şi aparenţa bunei sale imagini

Opoziţia parlamentară liberală se zbate în aceste zile decisive între nevoia de a proceda responsabil şi tentaţia de a-şi menţine, cu orice preţ, buna imagine de operetă. Toţi înţeleg că în urma unor  alegeri anticipate, liberalii  vor obţine, în cel mai bun caz pentru ei, acelaşi număr de mandate în parlament. Comuniştii, chiar dacă vor înregistra un scor mai mic, au toate şansele să acumuleze suficiente voturi, care, exprimate în mandate de deputaţi, îi vor menţine ca majoritate parlamentară unipartinică. Dacă, eventual, după alegerile anticipate, le vor lipsi, să zicem, patru şi nu un singur mandat de deputat ca în prezent, situaţia politică parlamentară va fi în linii mari aceeaşi. Or, în aceste circumstanţe nu are importanţă numărul de voturi care îi lipsesc majorităţii pentru votarea preşedintelui dorit de aceasta. Contează cine are suficiente mandate pentru a constitui o majoritate parlamentară şi cui, ca urmare a scrutinului, îi revine responsabilitatea de a forma noul guvern. Provocarea căreia trebuie să-i facă faţă la această etapă grupările liberale nu va fi eliminată prin provocarea de către acestea a alegerilor anticipate.

Read more

No comments